miercuri, 21 martie 2012

Îl cunosc pe domnul Timofti, dar căile noastre nu s-au intersectat

„Vă felicit cu depăşirea crizei politice şi consider alegerea preşedintelui un pas important pentru a ne concentra asupra reformelor”, a declarat Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului, fiind solicitat de presă în cadrul unei vizite de lucru pe care a întreprins-o la Comrat, sâmbătă, 17 martie, notează Info-Prim Neo.

Răspunzând întrebării privind revenirea fracţiunii Partidului Comuniştilor în Parlament, Vlad Plahotniuc s-a pronunţat pentru ca opoziţia să participe la şedinţele în plen şi să confere astfel mai multă eficienţă forului legislativ.

Despre noul Preşedinte al Republicii Moldova prim-vicepreşedintele Parlamentului a spus că este o persoană demnă de această funcţie. „Dl Nicolae Timofti nu este nici omul meu, nici al lui Filat, Lupu sau Ghimpu – este un om al poporului nostru. Îl cunosc, desigur, dar căile noastre nu s-au intersectat, deoarece Domnia sa a activat până acum în alt domeniu”, a mai menţionat dl Plahotniuc.

Vlad Plahotniuc: Trebuie să formulăm scopuri concrete pentru integrarea în UE


Conducătorii forurilor legislative din ţările Uniunii Europene s-ar putea reuni la Chişinău.

Acest obiectiv a fost enunţat de prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc în cadrul întrevederii cu reprezentanţii Parlamentului României din cadrul Comisiei comune moldo-române de integrare europeană. „Am depăşit criza politică şi ne concentrăm asupra priorităţilor politice de bază ale Republicii Moldova, iar integrarea europeană este scopul nostru comun”, a declarat Vlad Plahotniuc.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Vlad Plahotniuc: De ce şi în ce condiţii am ajuns "păpuşar"

Aşa-zisul personaj "păpuşar", care a stârnit scandaluri printre politicieni, anul trecut, apare de cele mai multe ori atunci când parlamentarii nu pot să explice cetăţenilor de ce în Republica Moldova lucrurile nu decurg aşa cum ar trebui, conform realităţii. Despre aceasta a menţionat prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Plahotniuc, în cadrul unui interviu pentru kp.md.
"Atunci când unii politicieni nu sunt în stare să explice poporului, de ce în ţară, lucrurile nu se întâmplă aşa cum ar trebui, de ce atunci când veniturile cetăţenilor nu cresc, criminalitatea este în curs de dezvoltare? În astfel, de cazuri, demnitarii de stat inventează un personaj, pe care poţi să dai toată vina", a explicat Plahotniuc.

În acest context, acesta a declarat că, un timp îndelungat, anume cu acest scop a fost folosit şi numele lui: "Deja de doi ani, vinovat de toate problemele acestei ţări se face Plahotniuc".

Iniţiativă legislativă privind introducerea votului uninominal în sistemul electoral al Republicii Moldova

Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Plahotniuc, a înaintat o iniţiativă legislativă privind introducerea votului uninominal în sistemul electoral al Republicii Moldova. Despre aceasta oficialul moldovean a declarat într-un interviu pentru publicația „Komsomoliskaia Pravda v Moldove”.

„Țin să menționez că nici alegerea directă a preşedintelui nu va putea să asigure echilibrul politic necesar pentru ţară. În opinia mea, sunt necesare şi alte modificări fundamentale în sistemele politic şi electoral. Am hotărât să trec la realizarea acestor planuri şi voi insista asupra introducerii în ţara noastră a procedurii de alegere a parlamentarilor prin vot uninominal. Propun să fie aleși oamenii concreți în Parlament și nu liste electorale!”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Potrivit lui Plahotniuc, obiectivul de a modifica regulile de bază ale alegerii preşedintelui, dar şi de modernizare a întregii Constituţii rămâne în vigoare, însă realizarea acestuia este transferată pe termen mediu.

duminică, 1 ianuarie 2012

Filat regretă că l-a numit pe Vlad Plahotniuc "păpuşar". Lupu nu-l crede

Premierul Vlad Filat a spus că regretă că l-a numit pe Vladimir Plahotniuc 'păpuşarul' care ar sta în spatele mai multor afaceri dubioase. "Am spus-o în contextul unor evenimente tensionate. Nu trebuia să-l numesc aşa", a menţionat premierul în ultimele zile ale lui 2011.

Democratul Marian Lupu, însă, nu-l crede. Liderul PD, consideră că această declaraţie a lui Filat face parte dintr-o nouă strategie gândită de consilieri.

"Dânsul are consilieri buni, care l-au sfătuit că ar trebui să spună că-i pare rău. Credeţi că ei nu văd sondajele de opinie care arătă că sunt în scădere? Au văzut că această campanie cu 'păpuşarul' nu a dat roadele scontate, iar acum încearcă să spună altceva", a declarat Marian Lupu pentru Union.

Amintim că, Vlad Filat l-a numit "păpuşar" pe Vladimir Plahotniuc la sfărşitul lunii iunie, în cadrul unui briefing de presă. Atunci, Filat a acuzat că Plahotniuc ar sta în spatele mai multor afaceri dubioase, inclusiv la "Franzeluţa", "Metal Feros" sau la "Moldtelecom".
Sursa: www.publika.md

duminică, 11 decembrie 2011

Studiaţi bine terenul înainte de a cheltui banii!



Vicepresedintele PD Vlad Plahotniuc l-a luat peste picior pe presedintele de onoare al PD. S-a intamplat la adunarea cu alesii locali din partea PD in fata carora Vlad Plahotniuc a tinut un discurs.

Vlad Plahotniuc s-a urcat pe scena dupa ce Dumitru Diacov si-a spus discursul. Microfonul a fost schimbat, iar vicepresedintele PD nu era auzit de catre membrii de partid. Reactia lui Vlad Plahotniuc la defectiunea tehnica a starnit zambete in sala.

Totodata, Plahotniuc nu a ezitat sa imparta cu colegii democrati unele cunostinte economice. Astfel, acesta i-a indemnat sa studieze bine terenul inainte de a cheltui banii.
Sursa: www.protv.md

joi, 1 decembrie 2011

Vlad Plahotniuc s-a întâlnit cu Raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Prim-vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Dl Vlad Plahotniuc a avut un prânz de lucru cu Raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei Lise Christoffersen și Piotr Wach care se află în vizită în Republica Moldova în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2011.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce ține de modul de funcționare a instituțiilor democratice, situația privind alegerea președintelui, progresul în realizarea reformelor, etc.

Prim-vicepreședintele Parlamentului a exprimat recunoștința autorităților moldovenești pentru interesul cu care APCE urmăreşte evoluţiile din RM în general şi pentru implicarea în procesul de identificare a soluţiei în cazul blocajului constituţional din RM.

miercuri, 26 octombrie 2011

Vlad Plahotniuc neaga acuzatiile: Victimele sunt transformate in infractori, iar infractorii scapa


Victimele sunt transformate in infractori, iar infractorii scapa. Asa a reactionat astazi vicepresedintele parlamentului Vlad Plahotniuc, dupa ce a fost acuzat de Sergiu Mocanu ca ar sta in spatele condamnarii lui Victor Topa. Plahotniuc respinge categoric acuzatiile ce i se aduc.

Reactia vine dupa ce saptamana trecuta, judecatoria Buiucani l-a condamnat pe Victor Topa la 10 ani de puscarie pentru santaj. Omul de afaceri a fost acuzat ca in 2007 a amenintat-o cu moartea pe Galina Proidisvet, actionar la VictoriaBank, pentru a intra in posesia actiunilor acesteia. Ulterior, Sergiu Mocanu a declarat ca dosarul este fabricat la comanda lui Vlad Plahotniuc.

Sursa: www.protv.md

luni, 24 octombrie 2011

Avocatul Galinei Proidisvet: Vlad Plahotniuc nu e implicat in condamnarea lui Victor Topa

Vlad Plahotniuc nu are nicio legatura in condamnarea lui Victor Topa. Afirmatia vine de la avocatul Galinei Proidisvet, actionarul de la Victoriabank, care in 2007 a ramas fara actiuni in urma unui presupus santaj. "In acest caz exista o singura victima - Galina Proidisvet", sustine avocatul acesteia.

“ Galina Proidisvet este doar o victima, iar domnul Plahotniuc nu este parte la acest proces", a declarat avocatul Galinei Proidisvet Iulian Balan.

Saptamana trecuta, judecatoria Buiucani l-a condamnat pe Victor Topa la 10 ani de inchisoare pentru santaj. Omul de afaceri a fost acuzat ca in 2007 a amenintat-o cu moartea pe Galina Proidisvet, pentru a intra in posesia actiunilor ei. Sergiu Mocanu a declarat ca in spatele condamnarii lui Topa ar sta prim-vicepresedintele parlamentului, Vlad Plahotniuc. Potrivit procuraturii, Topa ar fi parasit tara si este dat in urmarire generala.

duminică, 2 octombrie 2011

Prim-vicepresedintele parlamentului Vladimir Plahotniuc a primit centura neagra pentru contributie la dezvolatrea luptelor martiale



Constantin Tutu a castigat aseara centura campionului mondial de K-1. Sportivul moldovean l-a batut in finala pe un adversar din Polonia. Competitia a avut loc la Chisinau si a fost marcata de lupte spectaculoase si knock-out-uri senzationale.

Prim-vicepresedintele parlamentului Vladimir Plahotniuc a primit centura neagra pentru contributie la dezvolatrea luptelor martiale in tara noastra.