Acţiunile de implementare a planului de modernizare a Partidului Democrat au demarat. Astfel, prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, s-a aflat astăzi într-o vizită în raionul Străşeni, a vorbit, în cadrul unei întrevederi cu membrii de partid, despre necesitatea modernizării formaţiunii prin fortificarea organizaţiilor primare, în aşa mod ca „vocea membrilor din teritoriu să fie mult mai puternică”.
„Organizaţiile teritoriale trebuie să fie cele mai importante. Astăzi,deciziile sunt luate în proporţie de 70-80% la Chişinău, însă noi vrem să schimbăm proporţia radical, acesta este un important obiectiv al reformei. Deciziile în partid vor fi adoptate în mod colectiv, deoarece nu trebuie ca o organizaţie, un partid întreg să fie ostaticul unui singur om, cum se întâmplă în unele partide”, a afirmat Vlad Plahotniuc.
Prim-vicepreşedintele PDM a anunţat că un aspect important al reformei este şi modalitatea de promovare a oamenilor în cadrul partidului, subliniind că accentul va fi pus pe competenţă şi competitivitate.
Vlad Plahotniuc a declarat că persoanele promovate la funcţii de conducere, trebuie să rămână dedicate obiectivelor partidului, în aşa mod încât să contribuie la realizarea promisiunilor făcute în faţa cetăţenilor. „Delegăm oameni în Executiv, cărora le revin anumite responsabilităţi, dar avem situaţii când ei uită de obiectivele pe care partidul şi le-a asumat în faţa oamenilor. Anume din acest motiv, conform planului de reformă, vicepreşedinţii PDM vor fi persoane care nu vor face parte din Guvern, vor fi oameni care se vor dedica în întregime activităţii partidului”, a adăugat prim-vicepreşedintele formaţiunii.
Amintim că, în cadrul Congresului PD din 16 iunie 2012, conducerea partidului a anunţat că începe o nouă etapă în istoria formaţiunii.
Sursa: http://www.publika.md/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu