Nu mă retrag din politică. Acest mesaj a fost postat de prim-vicepreşedintele partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, pe contul său de Facebook după ce ieri a anunţat că renunţă la mandatul de deputat.
"Categoric, nu mă retrag din politică, dimpotrivă implicarea mea va deveni una mai intensă și mult mai publică. Motivul principal al plecării mele din Parlament este acela că vreau să-mi direcționez energia spre activitatea de la partid, spre consolidarea Coaliției, asta într-un moment în care comuniștii, dar și alți anarhiști, încearcă din răsputeri să producă o nouă criză politică, pentru ca astfel să compromită șansele unui rezultat bun la Vilnius şi, în general, să discrediteze Moldova în ochii liderilor europeni", a ţinut să precizeze democratul.
Totodată, Vlad Plahotniuc a ţinut să le răspundă fostului premier Ion Sturza și liderului PSRM, Igor Dodon, care puneau gestul democratului pe seama unei scăderi a PDM în sondaje şi a unei crize interne a formaţiunii.
"Mă surprinde această abordare cam naivă și lipsită de logică, probabil nu au reușit să vadă declarația mea sau nu au înțeles că eu mă retrag din Parlament, nu din politică. Nu cred că Igor Dodon ar fi avantajat acum de o polemică pe tema procentelor pe care partidele noastre le au în sondaje. Şi la ultimele alegeri unii spuneau că PD nu va intra în Parlament și va obține un scor mic în alegerile locale. Realitatea a demonstrat cât de tare s-au înșelat", a menţionat Vlad Plahotniuc.
Sursa: www.publika.md
Un comentariu:
http://pan.md/video/Eventis-kak-chinovniki-otpugivayut-investorov/45096
Trimiteți un comentariu