luni, 28 octombrie 2013

Vlad Plahotniuc renunţă la mandatul de deputat: "Mă îndepărtez de Parlament, dar mă apropii de oameni"


Vlad Plahotniuc a anunțat că se retrage din Parlament, dar nu și din partid sau activitatea politică. În cadrul unui briefing de presă acesta a enumerat câteva motive care au stat la baza acestei decizii, precum și câteva din acțiunile pe care urmează să le întreprindă în perioada următoare, notează UNIMEDIA.
 
Democratul a menționat că își propune să contribuie la dezvoltarea partidului, să efectueze mai multe vizite în teritoriu pentru a discuta personal cu cetățenii, precum și să lanseze mai multe proiecte sociale.

„Trebuie să lăsăm la o parte confortul cabinetelor noastre și să mergem în popor pentru a lua pulsul real al oamenilor. Încă de la primele zile de la intrarea în politică mi-am dat seama de o greșeală pe care o fac partidele când vin la putere: greșeală constă în aceea că partidele își trimit cei mai buni oameni în Guvern, în Parlament, dar în partid nu rămâne nimeni ca să-l dezvolte. Eu îi doresc sincer ca Partidul Democrat să spargă tiparele și să ne împărțim atât de bine obligațiunile și sarcinile pe interior, încât să putem fi un partid dinamic, care să se dezvolte în permanență, care se adaptează la vremuri și care rămâne cu oameni calitativi atât în Guvern, Parlament, cât și în partid. Pentru a reuși aceste lucruri, la ședința de astăzi a Consiliului Național Politic PD le voi face colegilor mei mai multe propuneri de dinamizare a activității partidului”, a menționat Plahotniuc.
 
Vicepreședintele PD a evidențiat că retragerea sa din rândurile deputaților, nu înseamnă că se retrage din partid sau din politică. „Dimpotrivă, voi fi mult mai activ și eficient în partid, și în plan politic. Mă retrag din Parlamnent pentru că vreau în perioada următoare să-mi dedic timpul întâlnirilor cu oamenii. Cetățenii trebuie să afle de la noi care sunt realizările guvernării și problemele cu care ne confruntăm și cum le vom rezolva. Dacă-i vom lăsa doar pe comuniști să comunice cu cetățenii, să-i mintă și să-i manipuleze, riscăm să rămânem cu oameni care nu vor mai crede în nimic și fără speranță în viitor. Desigur, este îndepărtare de Parlament, dar o apropiere de oameni. Voi iniția o campanie de vizite în satele și raioanele republicii”, a adăugat sursa.
 
Iată câteva motive și acțiuni de viitor enumerate de Plahotniuc:
 
 - „Renunț la mandatul de deputat pentru că nu mai doresc să se considere că eu beneficiez de privilegii. Cel mai important privilegiu de care vreau eu să mă lipsesc este imunitatea parlamentară, care nu a reprezentat niciodată un real beneficiu pentru mine”.
 
-  „Un alt motiv al renunțării la mandatul de deputat ține de intenția mea de a dezvolta în perioada imediat următoare proiecte sociale pe care le pregătesc de ceva timp. Am de gând să deschid o rețea de magazine sociale, care să ofere produse calitative la preț redus pentru păturile vulnerabile din Moldova. Magazinele vor fi deschise din banii mei personali. Nu vreau ca statutul de deputat să-mi împiedice acțiunile vreau să le dezvolt pe această linie”.
 
- „Anunț că în următoarea perioadă voi desfășura mai multe activități care țin de întărirea și optimizarea activității coaliției de guvernare din care fac parte, astfel încât să nu mai fie vulnerabilă la aceste tentative disperate ale comuniștilor de a declanșa o nouă criză în RM. O nouă criză politică ar putea fi fatală. Comuniștii cunosc prea bine acest lucru”.
 
 - „Vă anunț că în următoarea perioadă voi desfășura mai multe activități care țin de optimizarea activității Coaliției de guvernare încât să nu mai fie vulnerabilă la acele tentative ale comuniștilor de a declanșa o nouă criză politică”.
 

- „Scopul meu va fi în continuare să contribui la dezvoltarea clasei politice din Republica Moldova. Clasa politică trebuie să fie supusă unui control total din partea oamenilor”. 

7 comentarii:

Anonim spunea...

http://pan.md/video/Eventis-kak-chinovniki-otpugivayut-investorov/45096

Anonim spunea...

Numele meu este Alexandru Octavian. Eu sunt din Bucuresti vreau sa scrie pe internet că, dacă ai nevoie de un împrumut Patricia Kingsman este o adevarata companie de împrumut care oferă împrumut am aplicat pentru un împrumut de la această companie saptamana trecuta vineri si am primit împrumutul meu de la ei, azi atât de toata lumea, daca ai nevoie de un împrumut fără a mai fost scammed acest lucru este dreptul companiei de a aplica la astfel de companie este cu adevărat mare și ele sunt reale, atât de mulți oameni care au fost înșelați dacă aveți nevoie de un împrumut, fără a fi scammed aceasta este adevarata companie care oferă împrumuturi am aplicat pentru un împrumut de la această companie Patricia Kingsman și am primit împrumutul meu de azi deci oricine din întreaga lume, dacă ai nevoie de un adevărat împrumut localiza această companie și să fie siguri că această companie este de gând pentru a pune un zambet pe fata ta. compania poate fi contactat prin e-mail sau whatsapp acolo adresa de mail este (pwmloanfunds@gmx.fr) și numărul whatsapp este +7962-548-5782. Multumesc pentru cineva care va citi acest mesaj, această companie nu știu să fac asta Sunt doar pentru oamenii în nevoie de un împrumut real pentru a fi în siguranță.

washington finance spunea...

Bună ziua sunt domnul Hristos și vreau să vă informez despre cum am primit împrumutul meu,
   am primit împrumutul meu de la Washington Finance în cu într-o perioadă scurtă de 48 de ore,
  cu o rată de doar 2%, vreau să căutați și să căutați pentru împrumut, de asemenea, să contactați finanțele Washington și să obțineți împrumutul dvs. cu întârziere a ceea ce vreți să contactați direct compania prin email (washingtonfinance511@gmail.com)

washington finance spunea...

Bună ziua sunt domnul Hristos și vreau să vă informez despre cum am primit împrumutul meu,
   am primit împrumutul meu de la Washington Finance în cu într-o perioadă scurtă de 48 de ore,
  cu o rată de doar 2%, vreau să căutați și să căutați pentru împrumut, de asemenea, să contactați finanțele Washington și să obțineți împrumutul dvs. cu întârziere a ceea ce vreți să contactați direct compania prin email (washingtonfinance511@gmail.com)

washington finance spunea...

Bună ziua sunt domnul Hristos și vreau să vă informez despre cum am primit împrumutul meu,
   am primit împrumutul meu de la Washington Finance în cu într-o perioadă scurtă de 48 de ore,
  cu o rată de doar 2%, vreau să căutați și să căutați pentru împrumut, de asemenea, să contactați finanțele Washington și să obțineți împrumutul dvs. cu întârziere a ceea ce vreți să contactați direct compania prin email (washingtonfinance511@gmail.com)

WE OFFER ALL KIND OF LOANS - APPLY FOR AFFORDABLE LOANS spunea...

Do you need a genuine Loan to settle your bills and startup

business? contact us now with your details to get a good

Loan at a low rate of 3% per Annual email us:

Do you need Personal Finance?

Business Cash Finance?

Unsecured Finance

Fast and Simple Finance?

Quick Application Process?

Finance. Services Rendered include,

*Debt Consolidation Finance

*Business Finance Services

*Personal Finance services Help

Please write back if interested with our interest rate EMAIL: muthooth.finance@gmail.com
Call or add us on what's App +91-7428831341

Anonim spunea...

Sunt aici pentru a depune mărturie despre modul în care acest puternic vrăjitor numit Dr.DWAN m-a ajutat să-mi repar relația. Mi-a fost zdrobit când logodnica mea mi-a spus că nu mai este interesat să se căsătorească cu mine pentru că avea o aventură cu cealaltă femeie la care lucrează. Plângeam și plângeam în fiecare zi, până când a devenit atât de rău încât am apelat la Internet pentru ajutor, atunci când am citit o recenzie despre marea muncă a Dr.DAWN, apoi l-am contactat pentru ajutor pentru a-mi recupera iubitul, el m-a ajutat să fac o puternică (vrajă de dragoste de reconciliere) și spre cea mai mare surpriză a mea, după 48 de ore în care am făcut vraja de dragoste, logodnica mea s-a întors în genunchi rugându-mă să-l iert. Acum suntem căsătoriți fericiți și toate mulțumirile sunt adresate Dr.DAWN Wonders pentru că m-ați ajutat să-mi salvez relația, puteți contacta Dr.DAWN prin adresa sa de e-mail: ( dawnacuna314@gmail.com )
WhatsApp:+2349046229159/
+3550685677099