În primăvara acestui an, Prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc a anunțat într-o scrisoare către cetățeni că PDM lucrează la un proiect de lege
privind introducerea unui impozit unic în agricultură, care ar urma să aducă
beneficii reale în acest domeniu. Guvernul a apreciat ca fiind benefica o astfel de inițiativa si a decis să dezbată
propunerea de introducere a taxei unice în agricultură.
Oficialii din Guvern nu au precizat în ce constă concret introducerea acestui impozit unic, singurele informații disponibile la moment fiind cele oferite de Vlad Plahotniuc, în scrisoarea citată anterior: “Agricultorii ne-au semnalat că sunt prea multe impozite și taxe. Pentru a rezolva această problemă, la ora actuală, eu şi colegii din PDM lucrăm la o propunere de introducere a impozitului unic în agricultură, astfel încât în acest domeniu să fie plătit un singur impozit”, scria Prim-vicepreședintele Parlamentului.