vineri, 15 februarie 2013

Recean trebuie să dezmintă informaţiile, altfel mă adresez în judecată


Vlad Plahotniuc: Recean trebuie să dezmintă informaţiile, altfel mă adresez în judecată

Sursa: www.trm.md

Am dovada că nu sunt urmărit de Interpol



Prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, contestă informațiile precum că numele său ar figura în documentele Interpol. Acesta a declarat în cadrul unei briefing că va cere ministrului de Interne, Dorin Recean, să dezmintă oficial informațiile. În caz contrar, Plahotniuc dă asigurări că-l va acționa pe Recean în judecată.

joi, 14 februarie 2013

Nu mă ţin de funcţii, pot să cobor şi să stau comod în sală


Nu mă ţin de funcţii şi sunt gata să renunţ la prezidiul Parlamentului. Declaraţia aparţine prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc şi a fost făcută după şedinţa Biroului permanent al Parlamentului.

 “Eu personal chiar nu mă țin de funcții, eu pot să mă cobor și să stau comod în sală. Chiar mă simt mult mai bine printre colegii mei, eu mai mult stau jos în sală, decât în prezidiu. Cât ține de funcția de prim-vicepreședinte - această funcție, conform Acordului , nu îmi aparține mie, aparține PDM”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Acuzațiile lui Filat: nu sunt demne de un premier



Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, declară că Guvernul nu poate exista fără majoritate parlamentară, iar Vlad Filat nu poate fi, de asemenea, premier fără o majoritate în Legislativ, anunță publika.md

Filat nu poate fi premier fără majoritate parlamentară. Îl aşteptăm să-l reconfirmăm în funcţie



Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, declară că Guvernul nu poate exista fără majoritate parlamentară, iar Vlad Filat nu poate fi, de asemenea, premier fără o majoritate în Legislativ.

Acesta a ţinut să menţionezeze, totodată, că nu cere demisia lui Vlad Filat.
"Atunci când se denunţă un acord şi nu mai este majoritate parlamentară, Guvernul nu are susţinere în Legislativ. Respectiv, nu văd nicio relevanţă să fie prim-ministru, fără majoritate parlamentară.

„Presupun că unele supărări şi frustrări personale l-au făcut pe Filat să-şi schimbe atitudinea faţă de Alianţă“


Prim-vicepreşedintele Parlamentului, democratul Vlad Plahotniuc, susţine că acuzaţiile care i-au fost aduse de premierul liberal-democrat, Vlad Filat, nu sunt demne de un premier, fiind bazate pe speculaţii. Declaraţiile au fost făcute după şedinţa biroului pemanent al Parlamentului din

Asta după ce, ieri, fără a da nume, Vlad Filat a lăsat să se înţeleagă că de vină pentru situaţia dezastroasă din politică ar fi prim-vicepreşedintele Parlamentului, democratul Vlad Plahotniuc, care şi-ar fi supus instituţiile de ordine şi acum vrea să „cumpere o ţară întreagă“.

sâmbătă, 9 februarie 2013

Partidul Democrat împlineşte 16 ani

Astăzi se împlinesc 16 ani de la constituirea Partidului Democrat din Moldova. Format în 1997, PDM este în prezent una dintre cele mai importante formaţiuni politice.
Acest merit aparţine membrilor devotaţi ai formaţiunii, susţinătorilor din toată Moldova, faptului că PDM apără consecvent şi activ valorile democratice şi drepturile sociale ale cetăţenilor.

Cel de-al 16–lea an de existenţă a formaţiunii este marcat de un amplu proces de modernizare. La Congresul VII din iunie 2012 PDM a avut ambiţia să dea un exemplu de schimbare pentru întreaga clasă politică din Moldova, anunţând scopul său de a deveni cel mai bine organizat partid din Moldova, cu filiale puternice, democraţie internă şi preocupare pentru valorile şi interesele omului de rând în spiritul doctrinei social-democrate.

marți, 5 februarie 2013

Vlad Plahotniuc, despre vânătoarea de pe 23 decembrie: Eu nu am comunicat, nu am participat, nu am cunoscut



Eu nu am comunicat, nu am participat, nu am cunoscut. Declaraţia a fost făcută astăzi de către prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, care a răspuns deputaţilor la întrebările legate de vânătoarea de pe 23 decembrie, la care a fost împuşcat mortal tânărul Sorin Paciu.

"Nu l-am cunoscut pe Sorin Paciu. Am aflat din presă de acest subiect. Când a apărut informaţia în presă, atunci am auzit. Eu consider tragic acel accident, o tragedie care nu ne face faţă nouă tuturor.

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Donații pentru Centrului Mamei și Copilului primii bani obținuți dintr-un proces mai vechi de calomnie

Patronul Edelweiss, Vlad Plahotniuc, a oferit o donație în valoare de 40.000 lei pentru Centrul Mamei și Copilului din Chișinău, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Suma va fi folosită pentru modernizarea condițiilor din Centru, în beneficiul femeilor însărcinate și al copiilor.
Vlad Plahotniuc i-a înmânat donația directorului general al Centrului Mamei și Copilului din Chișinău, Ștefan Gațcan – ca răspuns la solicitările urgente semnalate de către conducerea instituției medicale. “Acesta este cadoul nostru de Crăciun şi de Revelion pentru instituția dumneavoastră și pentru eforturile pe care le faceți pentru a-i îngriji pe copiii bolnavi. Îmi doresc, însă, că acest aport să fie privit de alţi oameni cu posibilităţi ca un semnal, ca un apel la susţinerea sistemului de ocrotire a sănătăţii copiilor din Republica Moldova.

luni, 24 decembrie 2012

„Când Oleg Voronin vorbeşte despre oligarhi şi afaceri dubioase, trebuie ascultat cu atenţie. Este un moment istoric“

Vlad Plahotniuc susţine că declaraţiile lui Oleg Voronin fac parte dintr-o campanie pe care PCRM o face împotriva sa.

„Adevărul“ a solicitat replicile mai multor membri ai Alianţei pentru Integrare Europeană pe care Oleg Voronin o critică în interviu. Fiul lui Vladimir Voronin declară că l-a cunoscut pe Vlad Plahotniuc, actualul prim-vicepreşedinte al Parlamentului, şi că acesta ar fi abuzat de încrederea sa, cât PCRM s-a aflat la guvernare.
Mai mult, spune el, afacerile de care a fost acuzat că şi le-ar fi însuşit se află de fapt la Vlad Plahotniuc. „Nu mă surprind declaraţiile lui Oleg Voronin, făcute în ajun de Crăciun. Fac parte dintr-o campanie pe care PCRM o derulează de mai multă vreme împotriva PD, a mea, a domnului Marian Lupu. Familia Voronin încearcă prin astfel de ieşiri în decor să oprească valul de plecări din PCRM.