sâmbătă, 16 februarie 2013

Presa românească: Filat încearcă o reabilitare în spaţiul public diabolizându-l pe Plahotniuc



Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova a ieşit din Acordul Alianţei pentru Integrare Europeană, aruncând astfel în aer coaliţia guvernamentală formată din cele trei partide pro-occidentale: PLDM, PD şi PL. Despre aceasta scrie presa din România.
Romanialibera.ro scrie că între resetarea Alianţei şi destrămarea ei distanţa este foarte mică, ţinând cont de faptul că Vlad Filat trebuie să deconteze o serie de eşecuri în faţa alegătorilor săi, cărora le-a promis că vor putea călători fără vize în UE începând cu acest an.
De asemenea, premierul a promis că Republica Moldova va semna un Acord de asociere cu UE, care să ducă ţara într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat în rândul statelor comunitare şi că statul moldovean va putea profita de un Acord de liber schimb cu Uniunea Europeană.
Sursa citată mai scrie că Filat încearcă o reabilitare în spaţiul public diabolizându-l pe Plahotniuc: "Suntem martorii unei campanii de sacrificare a intereselor statului în numele intereselor unei persoane", a declarat, anterior, premierul.
De asemenea, aceiaşi sursă mai scrie că în scandalul dintre PLDM şi PD, liberalii moldoveni încearcă să medieze situaţia, dar ecuaţia este destul de dificilă. Şi asta, deoarece democrat-liberalii ar vrea să reducă rolul democraţilor în arcul guvernamental, acuzându-i pe aceştia că au pus mâna pe tot ceea ce înseamnă justiţie, de la Procuratura Generală la Curtea Supremă, pentru a-şi proteja propriii miniştri anchetaţi de corupţie, dar şi clienţii politici.

Sursa: www.publika.md

Niciun comentariu: